Am cumpărat un set de scutece refolosibile Pop-In inca de cand eram in 7 luni si ne pregateam intens cu de toate (http://www.hiphip.ro/products/scutece-ecologice-all-in-one-aio-pop-in) foarte simplu de utilizat (exact ca un pampers cu exceptia faptului ca se spala la masina de spalat, se usuca si se refoloseste). Am cumparat 10 scutece. Sunt cam scumpicele 69 de lei bucata..dar merita investitia, mai ales daca mai faci si al doilea copil. Intr-o luna se consuma pampers normal de 140 de lei conform calculelor mele, deci in 5-6 luni îţi amortizezi investiţia, şi în plus la fundul lui bebe nu stau tot timpul tot felul de chimicale. Cand se murdaresc toate le spalam si doar pana se usuca folosim pampers normal. Am inceput sa le folosim de cand a facut Dienuţa o lună pentru că până la o lună mi se părea că îi sunt foarte mari. Scutecele astea cresc odata cu bebe avand capse de reglare. Eu una sunt foarte multumita.
De spălat le spăl cu nuci de săpun (http://www.nucidesapun.ro/) o plantă cu care putem spăla ecologic şi..mai important pe vremurile astea de criză..foarte foarte economic. Bagi 8 jumatati de nuca într-un săculeţ furnizat împreună cu nucile, pui câteva picături de ulei esenţial pe săculeţ, o lingură de bicarbonat de sodiu în sertarul pt detergent şi o lingură de oţet alb de 9 grade diluat cu un pic de apă în sertarul pentru balsam şi gata. Totul se spală la cel puţin 40 de grade pt a activa saponina din nuci. Rufele se curăţă foarte bine şi miros proaspăt..nu a balsamuri chimice. Exista produse bio si pentru pete (un praf pentru pete, sapun cu bila de bou etc - le gasiti pe toate pe site.)
Tot de la Iuliana am aflat de Manduca (http://www.bebebio.ro/product.php?id_product=10) (un port bebe mai special care este gen rucsăcel si care este mai uşor de pus şi scos) care este potrivit pentru bebei de la 0 luni la 20 de kile, sau până când ne ţine spatele şi până când vor ei să mai fie purtaţi. Dar preţul piperat (peste 400 de lei) m-a cam speriat. Am început să caut o Manduca second de la cineva căruia nu îi mai trebuia şi am găsit la doar 180 de lei una aproape nouă (purtată de 3-4 ori doar pentru că respectivii nu prea erau fani purtat bebe şi primiseră Manduca cadou din Germania). Am vorbit cu mămica în cauză şi mi-a trimis-o prin poştă. Am fost foarte entuziasmată, am încercat-o imediat cum am ajuns acasă şi abia aştept să o probăm şi la munte.
Dienuţa o adoră iar de mami nu mai zic. Bebe stă în poziţie corectă (nu cu picioarele atârnate), este reglabilă din toate părţile, are glugă şi chiar şi un insert pentru bebei proaspăt născuţi. Greutatea lui bebe este distribuită pe şoldurile mele, spatele îmi stă drept şi nu mă doare nimic. I-am dat-o şi lui mami meu să o încerce şi i-a plăcut mult deşi şi ea era la început un pic reticentă. Dar s-a convins repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu