Mâine Diana împlineşte 7 luni şi mă tot întreb, ca orice părinte care se respectă, unde aleargă aşa timpul. E un mix de sentimente...aş vrea să rămână mică, să o dragalesc şi să o pupăcesc aşa cum e ea acum, un ghemotoc cu obrajori grasunei cu miros dulce de laptic careia i se luminează faţa cu un zâmbet când mă vede. Pe de alta parte..abia aştept să o văd că merge, că vorbeşte cu noi şi îşi exprimă sentimentele şi personalitatea.
WOW...e chiar interesant să fii părinte. Experimentezi tot felul de senzaţii şi sentimente, retrăieşti viaţa prin ochii copilaşului tău, te bucuri din nou când vezi o păpuşă frumoasă şi te emoţionezi la maxim când vezi că cel căreia i-ai dat viaţă şi era cât un ghem devine...încet încet...omuleţ.
Aş vrea să pot să îmi amintesc mereu fiecare secundă, fiecare emoţie. Nu vreau să uit primele sentimente de a doua zi de după naştere când, îndurerată prin diverse locuri, stăteam pe marginea patului de spital cu mâna pe telefonul cu care chemam asistenta şi mă gândeam speriată...trebuie să le spun să mi-o aducă de la neonatologie..deja mi-e dor de ea...vreau să o văd...să simt că e a mea...dar dacă mi-o aduce pe Dienuta..eu ce fac...cum fac...cum trebuie să fie o mamă..ce trebuie să simt...dacă nu mă descurc...offff. Nu vreau să uit cât de emoţionată eram când i-am schimbat eu Pampersul pentru prima dată...de parcă era o operaţie pe creier. Nu vreau să uit că după ce am ajuns cu ea acasă mi se părea că nu am de nici unele (deşi cumpărasem aproape tot ce trebuia cu luni în urmă)şi că nu ştiu ce ar trebui să fac, mă simţeam pierdută şi nu ştiam pe ce să pun mâna mai întâi. Era totul atât de nou..jobul meu nou de mămică pentru care nu aveam nici o fişă de post (doar câteva instrucţiuni de folosire a bebeluşului primite de la spital)..un sufleţel nou şi mic sosit aşa dintr-o dată în familie Abia după câteva săptămâni am început să conştientizăm, şi eu şi Marius, că e a noastră, că nu pleacă nicăieri şi depinde de noi ce şi cum facem. Nu vreau să uit şi de aceea trebuie să scriu.
Dar iată că au trecut 7 luni de atunci şi Diana este la fel de cuminte dar mai mare, mai activă, mai comunicativă, ne recunoaşte şi se bucură, se joacă cu jucării, mănâncă diversificat, i-a crescut şi păruţul (abia aştept sa îi pot face codiţe). Şi nu există bucurie mai mare decât atunci când mă apropii uşor de pătuţul ei dimineaţă şi mă întâmpină cu un zâmbet şi dă din picioare fericită.
Abia aştept să fie un pic mai mare şi să ne bucurăm împreună de sărbători, să facem prăjituri şi să pregătim cizmele pentru Moş Nicolae, să facem braduţul şi să vină Moş Crăciun. Voi retrăi prin ea toate momentele fericite din copilărie cu mine în rolul de mămică de data asta. Vreau să păstrăm tradiţiile şi să facem tradiţii proprii în familie să crească şi Dienuţa la fel de frumos şi să aibă o copilărie "copilăroasă" plină de amintiri frumoase ca şi noi.
Să fii mămică este...EXCITING!
