Diana dupa baita

Diana dupa baita

JOB NOU - MĂMICĂ

JOB NOU - MĂMICĂ

Ideea de a incepe un blog mi-a venit într-o zi răcoroasă de vară, imediat dupa ce Dienuţa a împlinit 3 luni, în timp ce mă plimbam cu ea în wrap prin parc. Dienuţa s-a născut pe 9 mai (de Ziua Europei :D) şi de atunci am început un training serios în noua meserie de...MĂMICĂ. M-am gandit să scriu despre acest nou job de MĂMICĂ în primul rând ca un jurnal pentru bebelina noastra şi în al doilea rând pentru că unele mămici sau chiar şi unii tătici ar putea să se regăseasca în experienţele prin care am trecut şi să le fie utile.

Nu îmi rămane decât să vă spun..ENJOY!


vineri, 9 martie 2012

10 luniţe

               
 Hehehe ce mai trece timpul. Nu îmi vine să cred ca au trecut doar 2 săptămâni de când Diana a făcut primii paşi de-a buşilea, timp în care abilităţile ei motorii parcă au explodat. Deci în 2 săptămâni junioara a învăţat să meargă de-a buşilea, să se pună înapoi în funduleţ după ce oboseşte (iniţial capitula lăsându-se pe burtă), să se ridice singură în picioare sprjinindu-se de ce are la îndemână, să se deplaseze singură sprijinindu-se doar cu o mână de diverse. Acum câteva zile i-am descoperit şi un nou dinţişor..îi iese primul incisiv de sus...de asemenea fără plânsete şi febră YUPYYY.


joi, 1 martie 2012

Diversificarea după 8 luni

15.01.2012 Diana are deja 8 luni şi o săptămână. Îi dau în continuare tot patru mese pe zi...nu cere mai mult şi drept urmare îi respect programul. Masa de dimineaţa, când se trezeşte şi masa de seară înainte de somnul de noapte e în continuare constituit din lăptic simplu - Nan 2 acum. Nu i-am băgat cereale la mesele de dimineaţă şi seară pentru că are o greutate normală şi nu vreau să o îngraş.

La mesele de prânz şi de după-amiază diversific la maxim cu tot ce îmi trece prin cap:

PRÂNZ (12.00-13.00)
Supe - cca. 100 ml (o ceşcuţă mică de cafea) la o masă (îi fac de obicei o cantitate suficientă pentru 3 zile)

1) Supă de pui/găină de ţară (zeama de carne fiartă cu ţelină, morcov, pătrunjel, cartof, o ceapă mică strecurată în care îi pasez şi câteva din legume cât să nu iasă foarte groasă, să rămână totuşi supă) + pătrunjel + fidea
2) Supa de pui de mai sus + 2-3 lg suc de roşii/bulion de casă
3) Supa de pui de mai sus + 2 lg smântână (un fel de ciorbă rădăuţeană dar fără cărniţă)
4) Ciorbiţă de legume (ţelină, morcov, pătrunjel rădăcină, cartof, o ceapă mică, roşii/suc de roşii, ardei strecurate în care îi pasez şi câteva din legume) + pătrunjel verde
5) Ciorbiţă de sfeclă roşie cu cartofi şi o lg de smântâna + pătrunjel verde

Pătrunjelul îl pun după ce iau ciorba de pe foc şi se răceşte un pic. să nu se opărească.

Felul 2 - cca 200-300 g (în funcţie de cât doreşte domnişoara). De obicei i-l fac în fiecare zi proaspăt.
În Felul 2 îî introduc alternativ ficăţel de pui fiert (2 zile pe săpt), 1 gălbenuş de ou fiert tare (5 min) (2 zile pe săpt.), cărniţă de pui de ţară (3 zile pe săpt.)
Ca legume pentru piureuri am folosit: cartof, cartof dulce (are culoare şi gust ca dovleacul românesc), dovlecei, fasole verde din conservă de casă, mazăre la borcan de la magazin, broccoli, ardei gras sau kapia, morcov, roşii/suc de roşii + ceapă, pătrunjel+mărar.
Legumele (în afară de cartofi pe care de obicei îi fierb în apă) le fierb la abur (am luat o oală cu sită de la Ikea). Legumele şi pastele de obicei le pasez cu blenderul iar carnita la început o pasam iar acum o toc foarte mărunt ca să se obişnuiaşcă Dienuţa să simtă şi bucăţele şi să mai şi mestece. Pătrunjelul şi mărarul le pun tocate fin

 1) Piure de cartofi cu o lg smântână şi o bucăţică mică de unt + pui/ficat tocate foarte mărunt
2) Piure de dovlecel + ardei kapia roşu + fasole verde + pătrunjel verde +pui/ficat tocate foarte mărunt
3) Piure de cartof dulce + iaurt + o bucăţică mică de unt + pui/ficat tocate foarte mărunt
4) Piure de mazăre + ardei gras + ceapă + mărar + o lg de suc de roşii + pui/ficat tocate foarte mărunt
5) Piure de dovlecel + ardei + ceapă +brocolli + cartof + pătrunjel + pui/ficat tocate foarte mărunt
6) Paste din grâu dur + fasole verde + ceapă + ardei gras + ficat
7) Mămăliguţă + branză + smântână + gălbenuş de ou fiert
8) Paste din grâu dur + branză + smântână + gălbenuş de ou
9) Piure de cartof dulce + smântână + gălbenuş de ou
10) Paste din grâu dur + suc de roşii + ardei + pui/ficat tocate foarte mărunt

...şi orice alte combinaţii îmi mai trec prin cap.

3) Desert : uneori îi dau câte o bucată de măr, pară mai tare să o ţină în mână singură şi să roadă din el/ea.

DUPĂ-AMIAZĂ (17.00-18.00)
Diana mânâncă fructele la masa de după-amiază pasate la blender şi combinate cu brânză grasă de la magazin şi/sau iaurt şi/sau cereale pentru bebeluşi care au şi lapte în compoziţie. Îi fac porţia necesară proaspătă în fiecare zi.
Fructe utilizate: măr, pară, banană, portocală, mandarină, avocado, kiwi
Mărul şi para le pun cu coajă, portocala şi mandarina fie doar suc fie câteva felii cu totul.

Diana bipedă - 26.02

Pe 26 februarie s-a întâmplat încă o minune. Am găsit-o pe Diana ridicată în picioare în pătuţ. O pusesem în pătuţ să se joace şi stătea ea frumos în funduleţ şi se juca. Când m-am întors în cameră era în picioare şi râdea la mine....efectul....lacrimi instant. Seara am pus-o la somn dar ea nu avea chef şi a început să mârâie. M-am întors la ea..era din nou în picioare, asta deşi o culcasem de tot  şi o şi învelisem.

Duminica asta se pare că a fost the breaking point. Parcă totul se desfăşoară mai repede acum. Merge de-a buşilea foarte bine, deşi cam alunecă pe parchet, din poziţia de-a buşilea se aşează înapoi în funduleţ, încearcă să se ridice în picoare prinzându-se de lucrurile din jur.

Every day is a miracle!