BYE BYE SUZI AND BIBI (Viata fara suzeta si biberon)

          Bye bye suzzziiii, bye bye bibiiiii.... Ne bucurăm că v-am cunoscut dar e timpul pentru o nouă etapă.
          Diana are 1 an si 5 luni (fără 4 zile) şi de două săptămâni i-am scos suzeta şi biberonul din program. Suzeta o folosea doar la dormit în mare parte, dar ajunsese să nu vrea să adoarmă decât dacă avea suzeta. M-am gândit că dacă nu fac ruptura acum mai târziu îmi va fi şi mie şi ei mai greu pentru că ataşamentul de suzetă va deveni mai profund şi va conştientiza mai tragic pierderea ei. Primul pas a fost (la sugestia unei vecine) să i-o tai pe suzi un pic. Şi am tăiat-o, pe verticală. reacţia a fost una de uimire şi tragedie profundă. Diana a luat suzeta, a băgat-o în guriţă şi ...a scuipat-o imediat. A luat-o iar a analizat-o, părea la fel, dar era...altfel. După câteva încercări a aruncat-o şi nu a mai luat-o..dar nici de dormit nu a vrut să doarmă. Pentru că cele două somnuri din timpul zilei le făcea numai cu suzeta a început să refuze să mai doarmă. Plângea cu lacrimi de crocodil când o puneam în pătuţ. Prin urmare am lăsat-o să se obosească la maxim.... până când somnul părea o binecuvântare. Protestele au ţinut vreo 3-4 zile...eram tentată să cedez. Dar m-am ţinut tare şi am reuşit. Am ajuns la un compromis... suzi nu mai e iar ea nu mai face decât un somn ziua din cele două. Seara nu avem probleme. E atât de obosită încât pică lată. O pun în pătuţ, îi dau un pupic, sting lumina şi naniiiiii.
           Cu biberonul a fost mai uşor. Diana bea deja apă din cană, sticlă deci trecerea la băutul laptelui din pahar a fost simplă. Paharul îl ţin eu, că dacă i-l dau ei şi-l toarnă în cap. Dar important e că bea lăpticul din pahar şi nu mai spălam la biberoane, tetine etc.
           Un nou început...without any addictions !!!

Nevoia de o..pauză

                     Nu există fericire mai mare decât să îţi vezi copilul sănătos, jucăuş, plin de energie. E o fericire din aia care te face să zâmbeşti dimineaţa când deschizi ochii şi te face să te duci repede să îi vezi mutrişoara încă adormită.
                     Dar undeva în toată agitaţia meseriei de "mamă" pe care unele dintre noi o combină cu munca zilnică, desfăşurată în acelaşi ritm nebun încă de când s-a născut copilul (pentru că de...unele dintre noi vor să fie şi mame şi tinere antreprenoare :)) simţi că vrei să evadezi, că eşti sufocată de tot şi de toate, că vrei să respiri un pic alt aer decât cel de lângă copilul tău. Da.. ştiu...sună foarte urât şi eu una am avut procese de conştiinţă pe tema asta, m-am simţit egosită, nebună. Dar am avut zile în care după
- trezit copilul, îmbrăcat copilul, hrănit copilul, curăţat copilul, încălţat copilul, plecat cu copilul la muncă,
- butonat traduceri cu copilul mişunând peste tot şi trăgând de toate foile sertarele, căţărându-se peste tot, plângând cu lacrimi de crocodil că nu vrea să doarmă deşi i se închideau ochii de somn,
- dezbrăcat copilul de cele 10 ori când cere la oliţă deşi nu face nimic, schimbat copilul când după cele 10 ori de spus caca caca, atunci când chiar face caca uită să mai anunţe
- pregătit mâncare copilului şi hrănit copilul, reluat traducerile cu un copil mort de somn şi plângăcios pe care nimic nu îl mai consolează,
- hrănit din nou copilul la 5, plecat cu copilul acasă,
- schimbat copilul in haine de joacă, scos copilul în parc, alergat după copil în parc
- revenit în casă, spălat copilul, pregătit laptele copilului
- culcat copilul
- pus rufele la spălat
- gătit mâncare pentru copil şi mine pentru serviciu pentru a doua zi

nu vroiam decât să plec în lume, undeva unde e linişte şi nu trebuie să mai servesc pe nimeni, unde să nu mă mai gândesc decât la mine.
                 Oboseala, nervii s-au tot strâns până când într-o zi m-am văzut (ca şi cum aş fi ieşit din corpul meu şi priveam la altcineva) scuturând-o pe Diana de o mână şi ţipând la ea dintr-un  motiv aparent banal..nu vroia să îşi mănânce iaurtul cu fructe de la 5. Eram transfigurată, nu eram eu, era cineva pe care nu îl recunoşteam. În secunda următoare am început să plâng Diana uitându-se la mine foarte contrariată.
                Atunci mi-am dat seama ... aveam nevoie să petrec momente doar cu mine, doar pentru mine. Eu cea de dinainte să fiu mamă se ascunsese undeva într-un colţ din mine şi privea mânioasă la lipsa de atenţie de care "beneficia". Se vroia din nou în centrul atenţiei, la un ceai cu fetele, la o tură pe la sală fără copil după ea, la o seară de făcut o baie lungă, o manichiură şi un epilat în linişte.
               L-am somat prin urmare pe Marius şi i-am zis tot ce am scris aici, cu riscul de a părea egoistă. L-am rugat să o ia el în primire pe Diana după muncă, să o ducă în parc, la joacă, oriunde numai să îmi dea şansa să respir, să rămân doar eu cu mine, măcar de câteva ori pe săptămână.
              Invidiez mamele care se bucură de acel an sau cei doi ani de stat acasă cu copilul fără să trebuiască să muncească. Ele pot dormi când copilul doarme, pot ieşi cu copilul la joacă de două ori pe zi fără să se gândescă că mai au nu ştiu câte chestii de făcut pentru muncă, iar când se întorc la muncă altcineva preia activităţile de îngrjire a copilului. Eu în dorinţa de a fi mamă eroină,  de a o avea pe Diana cu mine , de a-o supraveghea doar eu, de a-i da de mâncare numai ce trebuie şi când trebuie, de a-i da doar eu educaţia care îmi convine mie,  de a o învăţa limba engleză şi de a duce mai departe activitatea firmei de traduceri m-am trezit într-o zi "overwhelmed".
             Dar nu mă las bătută..trebuie să reuşesc, cu ajutorul lui Marius, să aduc un echilibru în toate.

Ajutor..mă înec

           De când am început diversificarea mi s-a întâmplat de câteva ori ca Dienuţa să se înece cu mâncare.  Prima oară când s-a întâmplat am intrat în panică şi nu ştiam ce să fac mai întâi plus că am tremurat înca o oră după eveniment, trecându-mi prin cap tot felul de scenarii horror.
           Astăzi am avut un nou episod cu o bucăţică de banană şi am constatat că în momentul în care eşti informat şi ştii cum trebuie să reacţionezi panica dispare pe moment şi faci ce ştii că trebuie să faci. După trecerea cu bine peste eveniment ai tot timpul să tremuri.
          Am găsit pe un site informaţii despre manevera Heimlich şi cum trebuie aplicată atât la adulţi cât şi la copii şi bebeluşi. Le redau mai jos. Manevrele sunt exemplificate şi pe utube :

http://www.youtube.com/watch?v=RYYSss50bUA&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=f5FFBSh366E&feature=related inecarea la bebelusi partea 1
http://www.youtube.com/watch?v=uHOpwlFWU8Q&feature=related inecarea la bebelusi partea 2
http://www.youtube.com/watch?v=qFT-BWDEYWM&feature=related inecarea la bebelusi partea 3

http://www.youtube.com/watch?v=kOWwyJEFiPo&feature=related inecarea la toddlers partea 1
http://www.youtube.com/watch?v=Z0JRh5RHklY&feature=related inecarea la toddlers partea 2

<< Henry Heimlich

In lume, peste 100.000 de oameni mor sufocati in fiecare an din cauza alimentelor sau a altor corpuri straine inghitite accidental si ajunse in trahee. Daca respiratia nu este reluata dupa doua minute, incep procese de distrugere ireversibila a creierului si moartea este iminenta. Datorita faptului ca victima nu poate vorbi, problema e posibil sa nu fie inteleasa sau sa fie interpretata gresit ca un atac de cord.
Dr. Henry Heimlich este un vizionar. El a creat Manevra Heimlich care a salvat vietile a mii de oameni inecati, sufocati cu mancare sau corpuri straine si victime ale astmului.
Manevra Heimlich este practic o solutie fara costuri in cazuri de urgenta si nu presupune o putere deosebita, echipament special sau antrenament de specialitate. In 1972, dr. Henry Heimlich a inceput sa investigheze mecanismul mortii accidentale prin sufocare. Acesta a explicat ca din motive fizice, lovirea unei victime sufocate in spate sau incercarea de scoatere a obiectului cu degetele, de obicei il duce pe acesta mai adanc in trahee.

CHIAR DACA RESPIRATIA PERSOANEI ESTE COMPLET BLOCATA, O CANTITATE APRECIABILA DE AER RAMANE IN PLAMANI.

Acesta este motivul pentru care manevra are succes !

IN TIMPUL MANEVREI, FACAND COMPRESIE ASUPRA DIAFRAGMEI, ACEASTA FORTEAZA PLAMANII SA SCOATA AERUL REZIDUAL DIN EI SI IN ACEST FEL CAILE RESPIRATORII SE DEBLOCHEAZA.


Manevra Heimlich (manevra de salvare de la sufocare)




Manevra Heimlich in cazul adultilor si copiilor peste 1 an
Persoana care executa manevra se pozitioneaza in spatele persoanei care se sufoca si isi pune bratele in jurul taliei acesteia. Daca persoana care se sufoca sta in picioare, se pozitioneaza unul dintre picioare intre picioarele victimei pentu a o putea sustine daca aceasta isi pierde cunostinta.
Se pozitioneaza un pumn cu partea cu degetul mare pe abdomenul persoanei deasupra ombilicului, dar mult sub zona sanilor (sub stern).


Se apuca pumnul cu cealalta mana. Se impinge abdomenul rapid in sus, ceea ce poate determina obiectul sa sara afara. In cazul unui copil se impinge cu putere mai mica.
Manevra se poate repeta pana cand obiectul iese sau pana cand persoana isi pierde cunostinta.
Manevra Heimlich in diverse situatii
Manevra Heimlich la persoanele singure
Daca sufocarea apare la o persoana si nu este cine sa o ajute, aceasta isi poate aplica singura o apasare la nivelul abdomenului sau se poate apleca peste spatele unui scaun si sa apese puternic pentru ce obiectul sare afara.

Atitudinea la persoanelecare si-au pierdut cunostinta
Daca persoana isi pierde cunostinta, aceasta este asezata usor pe podea si se cheama ambulanta.
Se incepe resuscitarea cardiopulmonara, incluzand compresiunile la nivelul pieptului.
De fiecare data cand caile respiratorii sunt deschise, in timpul resuscitarii, trebuie verificata prezenta unui obiect in cavitatea bucala sau in gat. Daca se gaseste asa ceva, el trebuie scos.
Nu se fac apasari abdominale, cum ar fi manevra Heimlich.
Se continua resuscitarea cardiopulmonara pana cand persoana devine constienta sau pana cand soseste ambulanta.
Manevra Heimlich la sugari (copii mai mici de 1 an)

Se aseaza copilul cu fata in jos pe antebrat, astfel incat capul acestuia sa vina mai jos ca pieptul (toracele).
Se sustine capul copilului cu mana. Nu trebuie sa se acopere gura copilului sau sa se rasuceasca gatul acestuia.
Pentru a scoate obiectul se bate cu mana spatele acestuia de 5 ori, intre cei doi omoplati (scapule).

Daca nu se pot elibera caile aeriene, se sustine capul si se intoarce copilul pe coapsa, cu fata in sus si cu capul spre podea (in jos). Se aplica 2 sau 3 degete pe partea inferioara a sternului si se apasa de 5 ori de jos in sus.
Se cauta obiectul in cavitatea bucala a copilului. Daca acesta se vede trebuie scos. Se pot face doua respiratii gura la gura.

Daca bataile pe spate si apasarea pe piept nu scot obiectul trebuie chemata ambulanta si inceperea manevrelor de resuscitare respiratorie.
Se continua bataile pe spate, apasarile pe piept si respiratiile gura la gura, pana cand copilul da afara obiectul si incepe sa respire de unul singur sau pana cand soseste ambulanta. >>