Sunt o fire tare de felul meu...dar uneori mă doboară din tăria mea cele mai simple emoţii, gânduri, sentimente. Mă trezesc uneori cu lacrimi în ochi făcând cele mai simple lucruri...dându-i lăpticul Dienuţei, stând cu ea în braţe, oferindu-i o bucată de măr, mângâindu-i obrajorii, trecând mâna prin părul ei auriu. Şi primul gând care îmi vine în minte e...ce naiba e cu mine..sunt chiar proastă. Dar în secunda următoate îmi dau seama Nu...nu sunt proastă..sunt doar MAMĂ şi acest fapt e pur şi simplu un catalizator imens al sentimentalismului din inima mea.
Dar să revenim la lacrimile de astăzi...cauzate de interacţiunea dintre Coco (peruşul nostru) şi Dienuţa. L-am luat pe Coco pe deget ca să ne jucăm toţi 3 un pic cu el. L-am apropiat uşor de Dienuţa. Diana îl adoră..e jucăria ei mişcătoare, îi cauzează un amestec de entuziasm, frică (a mai ciupit-o o dată de degeţel) şi interes. Şi în timp ce încerca să pună un degeţel pe el s-a uitat la mine şi a zis de două ori, clar...co..co, coco. Am crezut că leşin, lacrimile au început să îmi curgă pe obraji instant. După primul ei cuvânt fără sens...liga liga...asta a fost altceva. A fost primul ei cuvânt clar, care a exprimat ceva, entuziasmul pentru Coco.
Şi mă aştept la multe MUUUUULTEEE lacrimi de acum încolo. Pentru că mă fascinează fiecare gest, fiecare încreţitură de nas şi strâmbătură fiecare ORICE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu